Zeci de pietoni din municipiul Botoșani au fost sancționați de polițiști pentru abateri de la regulile de circulație, în urma unei acțiuni desfășurate de Serviciul Rutier al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani.
Potrivit unui comunicat transmis de IPJ, acțiunea a avut ca scop prevenirea și combaterea accidentelor rutiere provocate de comportamente necorespunzătoare ale pietonilor. În cadrul acesteia, au fost identificați 32 de pietoni care au încălcat legislația rutieră, iar față de aceștia au fost dispuse sancțiuni contravenționale.
Valoarea totală a amenzilor aplicate depășește 8.000 de lei, polițiștii aplicând atât avertismente, cât și sancțiuni pecuniare.
„Regulile nu sunt opționale. Siguranța în trafic depinde de responsabilitatea fiecăruia dintre noi, fie că suntem conducători auto, fie pietoni”, au subliniat reprezentanții IPJ Botoșani.