Locuri de muncă disponibile în administrația publică locală din municipiul Botoșani. Două instituții importante au anunțat organizarea de concursuri pentru ocuparea unor posturi vacante în domeniul contabil.
Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani scoate la concurs un post de referent de specialitate (financiar-contabil). Candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
- studii universitare absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul contabilitate;
- experiență profesională de cel puțin 3 ani și 6 luni în specialitatea studiilor absolvite.
Dosarele de concurs pot fi depuse până la data de 30 mai 2025.
Totodată, Direcția de Asistență Socială Botoșani angajează consilier în cadrul Compartimentului contabilitate. Pentru ocuparea funcției publice de execuție sunt necesare:
- studii universitare de licență, finalizate cu diplomă, în domeniul științe economice;
- vechime de minimum 5 ani în specialitatea studiilor cerute pentru post.
Informații detaliate despre bibliografie, calendarul concursurilor și modul de depunere a dosarelor pot fi obținute direct de la sediile instituțiilor sau pe site-urile oficiale ale acestora.