Elevii care se pregătesc să înceapă clasa a IX-a din toamnă pot sta liniștiți: examenul de Bacalaureat nu va suferi modificări în următorii patru ani. Anunțul a fost făcut miercuri, 21 mai, de către ministrul Educației, Daniel David, în cadrul unei conferințe de presă, notează RomâniaTV.
„Nu sunt de acord cu schimbări de pe un an pe altul în examenele complicate, dificile. Ele trebuie anticipate. Examenul de Bacalaureat, la un moment dat, va trebui să fie conectat cu reforma planurilor-cadru la nivelul învățământului liceal. De aceea, eu cred că în această fază, așa cum apare în lege, examenul de Bacalaureat este ok și cum se derulează în acest moment este ok”, a declarat ministrul Educației.
Potrivit acestuia, orice modificare în ceea ce privește structura sau organizarea examenului maturității va fi făcută doar după implementarea noilor programe școlare, în urma unei analize atente și a consultării sistemului de învățământ.
„După ce vom face reforma planurilor-cadru, vedem atunci ce se va întâmpla și ce va dori și sistemul, pentru că, până la urmă, nu trebuie să vină un ministru care să schimbe mereu examenele și metodologia. Anul viitor, nu”, a subliniat Daniel David.
Declarațiile ministrului vin în contextul în care părinții și profesorii și-au exprimat în repetate rânduri îngrijorarea față de eventualele schimbări bruște privind examenele naționale. Astfel, generația care intră în clasa a IX-a în anul școlar 2025-2026 va susține Bacalaureatul în forma actuală.