Un incident a avut loc pe 19 mai, pe strada Octav Onicescu din municipiul Botoșani, acolo unde un botoșănean s-a prăbușit pe trotuar, fiind găsit în stare de inconștiență de o patrulă a Poliției Locale.
Potrivit reprezentanților instituției, agenții au încercat să comunice cu bărbatul, însă acesta nu reacționa, motiv pentru care au solicitat de urgență intervenția echipajelor medicale, apelând numărul 112.
„Polițiștii locali au solicitat sprijin de specialitate, prin apel telefonic la Serviciul Unic de Urgență 112. Un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță Botoșani a preluat persoana, fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență Mavromati Botoșani pentru îngrijiri de specialitate”, au transmis autoritățile.
Starea de sănătate a bărbatului urmează să fie stabilită de către medicii de la Spitalul Județean, iar cauzele exacte ale pierderii cunoștinței rămân, deocamdată, necunoscute.