Nicușor Dan devine luni, în mod oficial, al cincilea președinte al României de după 1989 și primul independent care accede la cea mai înaltă funcție în stat. Ceremoniile oficiale vor debuta la ora 12:00, cu depunerea jurământului în fața Camerelor reunite ale Parlamentului, urmată de o ceremonie militară la Palatul Cotroceni și de preluarea efectivă a mandatului prezidențial.
Ceremonia din Parlament
Ședința solemnă a Camerei Deputaților și Senatului va începe la ora 12:00, în prezența principalelor autorități ale statului. Au fost invitați membri ai Executivului, foști președinți ai României, reprezentanți ai Casei Regale, ai instituțiilor publice, europarlamentari, precum și oficiali europeni de rang înalt.
Printre personalitățile care și-au confirmat participarea se numără Roxana Mînzatu, vicepreședinte executiv și Comisar european pentru drepturi sociale, dar și Iulia Ramona Chiriac, șefa Reprezentanței Comisiei Europene la București.
Ceremonia de la Palatul Cotroceni
După depunerea jurământului, la ora 13:30, pe Platoul Marinescu de la Palatul Cotroceni va avea loc o ceremonie militară dedicată învestirii în funcție a noului președinte. Ulterior, va avea loc predarea oficială a mandatului de la președintele interimar Ilie Bolojan către Nicușor Dan.
Odată cu încheierea ceremoniei, Ilie Bolojan își va relua activitatea în Senatul României, funcția sa interimară ajungând la final.
Nicușor Dan preia funcția într-un context politic complex, devenind primul președinte independent ales de români după Revoluția din 1989.