Un bărbat din județul Botoșani este căutat de familie și autorități, după ce a dispărut în mod misterios de la locuința mamei sale. Dumitru Tudosan, în vârstă de 38 de ani, a fost văzut ultima dată în data de 20 mai 2025, în satul Brăteni, comuna Dobârceni, când a plecat de acasă fără a oferi vreo explicație rudelor.
Bărbatul are 1,65 metri înălțime, aproximativ 55 de kilograme, constituție slabă și ca semn particular are amputate trei degete la mâna stângă. La momentul dispariției purta un pulover roșu, pantaloni negri cu inscripție albă pe piciorul stâng și încălțăminte din cauciuc de culoare roșie.
Autoritățile au declanșat căutările și lansează un apel public către toți cei care pot oferi informații utile în acest caz.
„Rugăm cetățenii care dețin informații cu privire la această persoană să apeleze 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție!”, este mesajul transmis de Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.
Persoanele care l-au văzut sau au cunoștință despre locul în care s-ar putea afla sunt îndemnate să nu rămână indiferente și să contribuie la găsirea acestuia cât mai rapidă.