Un apartament din municipiul Botoșani va fi scos la vânzare prin licitație publică, după ce proprietarii nu și-au achitat un credit bancar contractat în urmă cu aproape două decenii. Informația a fost făcută publică de Biroul Executorilor Judecătorești Asociați Hojda Sorin Ovidiu și Cocoș Constantin Ștefan.
Imobilul, situat pe strada Vârnav nr. 15, aparține unui cuplu din Botoșani și a fost ipotecat în favoarea Băncii Transilvania, în baza unui contract de credit din anul 2007. Datoriile neachitate au dus la declanșarea procedurii de executare silită.
Apartamentul, amplasat la etajul al treilea, are două camere și dependințe – hol, bucătărie, cameră de zi, debara, baie și dormitor – cu o suprafață utilă de 44,52 metri pătrați. Acestuia i se adaugă un balcon de 4,60 metri pătrați.
Licitația este programată pentru data de 10 iunie, iar prețul de pornire este de 268.600 lei. Apartamentul va fi adjudecat celui care oferă cel mai mare preț, cu respectarea prevederilor legale privind executarea silită.
Cei interesați de participarea la licitație trebuie să depună o garanție de participare și să se conformeze tuturor procedurilor stabilite de executorii judecătorești.