Mai multe percheziții au fost efectuate vineri, inclusiv în județul Botoșani, în cadrul unei anchete de amploare desfășurate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Tulcea, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.
Operațiunea, denumită „JUPITER”, a vizat 124 de locații din 20 de județe și municipiul București, fiind anchetat modul în care mai multe firme au obținut autorizări de funcționare pe baza unor documente falsificate.
Printre locațiile vizate s-au numărat sedii de instituții tehnice de stat, locuințele suspecților și punctele de lucru ale unor societăți comerciale. Potrivit comunicatului transmis de IPJ Tulcea, ancheta are în vedere săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, uz de fals în formă continuată, înșelăciune și neglijență în serviciu.
„Din actele de urmărire penală efectuate în cauză, până în prezent, s-a reținut faptul că, începând cu anul 2022, reprezentanți ai 28 de societăți ar fi utilizat înscrisuri falsificate, pe care le-ar fi prezentat la controalele efectuate de către reprezentanții unor instituții, în vederea autorizării, reautorizării și avizării funcționării acestora, fără ca în realitate să îndeplinească condițiile legale pentru desfășurarea activităților specifice obiectului de activitate al firmelor”, se arată în comunicatul oficial.
Aceasta este a doua rundă de descinderi în dosar, după ce anterior fuseseră efectuate 18 percheziții domiciliare și patru percheziții informatice, fiind audiate mai multe persoane, unele dintre acestea oferind declarații care au confirmat parțial faptele cercetate.
Operațiunea a fost desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române. Ancheta este în desfășurare.