Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a anunțat suspendarea temporară a activității unui loc de joacă din municipiul Botoșani, unde tavanul s-a prăbușit în timpul unei petreceri la care participau 18 persoane, dintre care 13 copii și cinci adulți.
Incidentul a avut loc sâmbătă, 7 iunie, iar din fericire, în momentul producerii prăbușirii, toți cei prezenți se aflau în afara zonei afectate, evitându-se astfel o posibilă tragedie. Cu toate acestea, doi copii, în vârstă de 10, respectiv 5 ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au inhalat praf și au fost transportați la Secția de Pediatrie a Spitalului Județean din Botoșani. Potrivit informațiilor oficiale, starea lor este stabilă.
Inspectorii ANPC, în frunte cu președintele instituției, Cristian Popescu Piedone, s-au deplasat la fața locului, au constatat starea avansată de degradare a spațiului și au aplicat o sancțiune contravențională în valoare de 30.000 de lei. Spațiul este acum plin de moloz, iar tavanul prăbușit a distrus aproape complet zona destinată copiilor.
„Tavanul unui loc de joacă din Botoșani s-a prăbușit. Din fericire, nu există victime. ANPC intervine ferm”, a transmis Autoritatea într-un comunicat, exprimând „profundă îngrijorare” în legătură cu starea locației.
Șeful ANPC, Cristian Popescu Piedone, a subliniat că vor fi intensificate controalele la operatorii economici din întreaga țară, cu accent pe cele care oferă servicii pentru copii. „Siguranța cetățenilor și, în special, a copiilor nu trebuie pusă în pericol în niciun moment”, a declarat acesta.
Autoritățile continuă verificările pentru a stabili cauzele exacte ale prăbușirii și eventualele responsabilități ale administratorului spațiului.