Astăzi, valorile termice vor fi în creștere în cea mai mare parte a țării, în special în regiunile vestice, sudice și estice. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 și 32 de grade Celsius, iar minimele vor coborî până la 5 grade în depresiunile Carpaților Orientali, respectiv 19 grade pe litoral.
Cerul va fi variabil, însă instabilitatea atmosferică își va face simțită prezența mai ales în a doua parte a zilei. Sunt prognozate înnorări accentuate, averse și descărcări electrice, în special în zonele montane, în nordul și centrul Moldovei, nordul Transilvaniei și în Maramureș. Fenomene similare vor apărea izolat și în celelalte regiuni ale țării.
În anumite zone, cantitățile de precipitații pot fi însemnate, depășind local 15–25 l/mp. Acestea vor fi însoțite de căderi de grindină și intensificări puternice ale vântului, cu rafale ce pot ajunge la 50–70 km/h. Vântul va sufla slab până la moderat, cu intensificări temporare în cursul zilei în vest, centru și nord, iar noaptea în est și sud-est, în special pe durata averselor.
Dimineața și noaptea, în unele zone, va fi ceață, fenomen specific în special zonelor depresionare.
La Botoșani, ziua va fi predominant frumoasă, cu cer variabil și perioade însorite. După-amiaza, însă, sunt așteptate ploi de scurtă durată și descărcări electrice. Temperatura maximă va urca până la 26 de grade Celsius, iar vântul va sufla slab, dinspre sud-est. Noaptea, temperatura va scădea până la 13 grade.
Pe litoral, vremea se va menține în general plăcută, cu temperaturi maxime de până la 30 de grade Celsius. Cerul va fi variabil, dar spre seară și în prima parte a nopții sunt posibile averse și descărcări electrice pe arii restrânse. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări trecătoare în cursul nopții. Temperatura apei mării va fi de aproximativ 19 grade în nord, la Mamaia, și va ajunge la 21 de grade în sud, în zona Mangalia.