Un tânăr din municipiul Dorohoi, județul Botoșani, a fost condamnat definitiv la peste șase ani de închisoare, după ce a ucis un bărbat în urma unui conflict generat de comentarii denigratoare pe rețelele sociale. Decizia aparține Curții de Apel Suceava, care a menținut sentința pentru infracțiunea de „loviri sau vătămări cauzatoare de moarte”.
Agresorul, Gheorghe Mandache, în vârstă de 32 de ani, a fost condamnat inițial la cinci ani de închisoare, dar întrucât avea o condamnare anterioară, magistrații au contopit pedepsele, iar acesta va executa șase ani și o lună de detenție.
Fapta s-a petrecut în seara zilei de 12 iunie 2024, în jurul orei 20:15, pe o stradă din Dorohoi. Potrivit anchetatorilor, Mandache ar fi reacționat violent după ce a văzut mesaje postate pe Facebook de nepotul victimei, pe care le-a considerat jignitoare. În urma unui conflict spontan, l-a lovit cu pumnii în cap pe un bărbat în vârstă, rudă cu autorul mesajelor.
Loviturile s-au dovedit fatale: victima a căzut la pământ și a suferit leziuni incompatibile cu viața, decesul survenind imediat.
Sentința este definitivă, iar bărbatul își va ispăși pedeapsa în regim de detenție.
Solutia pe scurt:
În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b Codul de procedură penală respinge ca nefondat apelul formulat de inculpatul Mandache Gheorghe împotriva sentinței penale nr. 60 din data de 08.04.2025 a Tribunalului Botoșani pronunțată în dosarul nr. 1556/40/2024. În baza art. 422 din Cod procedură penală coroborat cu art. 72 alin. 1 Cod penal deduce în continuare durata arestării preventive a inculpatului Mandache Gheorghe, de la data de 8.04.2025 la zi. În temeiul art. 275 alin. 2 Codul de procedură penală obligă inculpatul apelant Mandache Gheorghe să plătească statului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. În baza art. 275 alin. 6 Cod procedură penală onorariul pentru doamna avocat Apetrei Mihaela, desemnată din oficiu pentru apelantul – inculpat Mandache Gheorghe, în cuantum de 1044 lei, conform delegaţiei nr. 1626/2025, rămâne în sarcina statului şi se avansează din fondul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava. Definitivă. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor și a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 29.05.2025.