Începând de miercuri, 11 iunie, obținerea permisului de conducere pentru anumite categorii devine mai simplă, ca urmare a adoptării unui proiect de lege susținut de deputatul PSD Silvia Mihalcea și mai mulți parlamentari. Proiectul modifică Ordonanța de Urgență nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și a fost votat cu o largă majoritate în Camera Deputaților, în calitate de for decizional, imformează stirileprotv.ro, care citează news.ro.
Potrivit noii reglementări, proba teoretică (sala) este eliminată pentru candidații care solicită obținerea permisului pentru categoriile A sau B, în cazul în care aceștia dețin deja permis pentru categoriile A1, respectiv B1. Astfel, în aceste situații, examenul va consta doar în proba practică – traseul.
„De astăzi, permisul de conducere se va obţine mai uşor pentru anumite categorii. Acest proiect, devenit astăzi lege prin votul deputaţilor, presupune o simplificare a procedurilor administrative, o diminuare a timpului de obţinere a permisului de conducere şi, în acelaşi timp, o reducere a cheltuielilor solicitantului, toate acestea fără a fi afectată siguranţa rutieră”, a declarat deputatul Silvia Mihalcea.
Legea urmează să fie trimisă la promulgare președintelui României și va intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial. Modificarea legislativă este considerată una benefică pentru deținătorii de permise din categoriile inferioare care doresc extinderea acestora, scurtând și simplificând procesul fără a compromite rigorile formării practice.