Vineri, 13 iunie, continuă examenul de Bacalaureat 2025 cu proba scrisă la alegere a profilului și specializării, etapă esențială pentru majoritatea absolvenților de liceu. Candidații au avut de ales, în funcție de profilul și specializarea urmată, între nouă discipline: Geografie, Biologie, Fizică, Chimie, Informatică, Economie, Logică, Psihologie, Sociologie și Filosofie.
Aceasta este a treia probă scrisă din calendarul oficial și, pentru cei mai mulți elevi, ultima. Doar candidații care aparțin minorităților naționale mai au de susținut o probă — cea de Limba și literatura maternă — programată pentru luni, 16 iunie.
Examenul începe la ora 9:00, iar timpul de lucru este de trei ore. Subiectele sunt diferențiate în funcție de profilul real sau umanist și de specializarea urmată în liceu. Toate sălile de examen sunt monitorizate audio-video pentru asigurarea transparenței și a corectitudinii procesului.
Primele rezultate ale probelor scrise vor fi afișate joi, 20 iunie, până la ora 12:00. Candidații vor avea posibilitatea de a vizualiza lucrările evaluate în aceeași zi, între orele 14:00 și 18:00, precum și în zilele de 23 și 24 iunie. Vizualizarea lucrărilor este opțională și nu condiționează depunerea unei contestații, iar depunerea unei contestații nu presupune obligativitatea vizualizării lucrării.
În cazul candidaților minori, aceștia trebuie să fie însoțiți de un părinte sau reprezentant legal pentru a vedea lucrările. Cei care contestă rezultatul inițial trebuie să completeze și să semneze o declarație-tip, prin care își asumă faptul că nota finală poate fi modificată în sens ascendent sau descendent.
Rezultatele sunt afișate într-un format anonimizat, pe baza unor coduri individuale pe care candidații le-au primit la prima probă scrisă. Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, vor fi publicate pe 30 iunie.
Calendar Bacalaureat 2025 – sesiunea iunie
- 10 iunie 2025 – Limba și literatura română (proba E.a)
- 11 iunie 2025 – Proba obligatorie a profilului (E.c)
- 13 iunie 2025 – Proba la alegere a profilului și specializării (E.d)
- 16 iunie 2025 – Limba și literatura maternă (E.b)
- 20 iunie 2025 – Afișarea rezultatelor inițiale și depunerea contestațiilor
- 23–24 iunie 2025 – Rezolvarea contestațiilor
- 30 iunie 2025 – Afișarea rezultatelor finale