Cazul incidentului petrecut la începutul lunii iunie într-un spațiu de joacă din municipiul Botoșani ia o nouă turnură. Administratorul locației a fost reținut de polițiști, fiind acuzat că a pus în pericol viața unor persoane prin lucrări executate ilegal și fără respectarea normelor de siguranță.
Bărbatul, în vârstă de 42 de ani, domiciliat în comuna Mihai Eminescu, este cercetat pentru trei infracțiuni grave: executarea de construcții fără autorizație, continuarea lucrărilor după ce autoritățile au dispus oprirea acestora și nerespectarea normelor legale privind stabilitatea și rezistența construcțiilor, fapt ce a pus în pericol integritatea fizică a unor persoane.
„Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada aprilie 2022 – iunie 2024, acesta, în calitate de administrator al unei societăți comerciale cu destinația de spațiu de joacă, din municipiul Botoșani, ar fi efectuat lucrări de reabilitare a clădirii și activități de construire fără a avea autorizație. De asemenea, deși, ulterior, lucrările ar fi fost sistate de către autorități, persoana bănuită ar fi continuat activitățile de construcție fără obținerea unei autorizații în acest sens”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, Delia Nenișcu.
În urma acestor lucrări ilegale, pe 7 iunie, o parte din tavanul din rigips al spațiului central multifuncțional s-a prăbușit în timpul unei petreceri. Incidentul putea avea urmări grave, întrucât în interior se aflau mai multe persoane, inclusiv copii.
Administratorul a fost reținut și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-au produs faptele și pentru tragerea la răspundere a celor vinovați.