Municipiul Botoșani devine duminică, 15 iunie, capitala alergării și a culturii, odată cu desfășurarea primei ediții a Maratonului Nordului Botoșani, o competiție care a atras peste 400 de alergători din toată țara. Evenimentul reunește două curse principale – Crosul 10 km Carreman și Semimaratonul Vestra – pe un traseu spectaculos care leagă cele mai importante puncte de patrimoniu și repere culturale ale orașului.
Startul și sosirea vor avea loc în Piața Revoluției – Pietonal Unirii, iar traseul îi va purta pe participanți prin Bulevardul Eminescu, Stadionul Municipal, Sala Polivalentă „Elisabeta Lipă”, Parcul Mihai Eminescu, dar și pe străzile Nicolae Iorga, Cuza Vodă, Calea Națională și prin Centrul Istoric al orașului.
Cultură și sport, împreună pe traseu
Evenimentul are o puternică componentă culturală, alergătorii și spectatorii fiind întâmpinați, pe parcursul cursei, de momente artistice susținute de instituții și inițiative locale, precum Filarmonica „George Enescu”, Teatrul „Mihai Eminescu”, Memorialul Ipotești, Școala Populară de Arte, dar și de trupe, cafenele și artiști locali, în parteneriat cu Festivalul Zilele Nordului.
Pe lângă componenta sportivă și artistică, Maratonul Nordului Botoșani vizează promovarea orașului ca destinație de turism sportiv și cultural. Ambasadorii competiției sunt trei nume emblematice ale sportului românesc: Elisabeta Lipă, Doina Melinte și maratonistul Alex Corneschi.
Un eveniment parte dintr-o serie dedicată nordului țării
Competiția de la Botoșani face parte din seria Maratonul Nordului, care mai include și MN Dersca MTB (pe 2 august) și MN Teioasa Trail (pe 3 august), evenimente ce vor avea loc în cadrul Festivalului Zilele Nordului.
Organizatorii își propun ca această competiție să devină un reper anual pentru sportivii amatori și profesioniști, dar și un vector de promovare a patrimoniului și spiritului local botoșănean.