Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) avertizează contribuabilii cu privire la existența unui site fraudulos care imită interfața portalului oficial, având ca scop colectarea ilegală a datelor personale, fiscale și bancare ale utilizatorilor.
Site-ul identificat, disponibil la adresa https://anaf-ro.web.app/public/index.html, folosește denumiri și elemente grafice asemănătoare cu cele de pe platforma reală a ANAF, însă nu aparține instituției și constituie o tentativă clară de înșelăciune informatică.
Reprezentanții ANAF atrag atenția că singura pagină oficială a instituției este www.anaf.ro, orice altă adresă care conține terminații atipice precum .net, .info, .com.ro, sau care solicită completarea de formulare neobișnuite, trebuie tratată cu suspiciune.
„Vă rugăm să nu furnizați date cu caracter personal, bancar sau fiscal în formulare apărute pe astfel de site-uri. În cazul în care ați accesat accidental o astfel de platformă sau ați oferit informații sensibile, vă recomandăm să contactați de urgență autoritățile competente și, dacă este cazul, instituția bancară”, se precizează într-un comunicat transmis de ANAF.
Instituția menționează că lucrează împreună cu autoritățile în domeniul securității cibernetice pentru blocarea site-urilor malițioase și identificarea celor responsabili de aceste tentative de fraudă.