Două copile din municipiul Botoșani, în vârstă de 6 și 10 ani, au fost preluate de autorități și plasate în grija unui asistent maternal, în urma unei decizii luate de Tribunalul Botoșani. Măsura a fost dispusă prin ordonanță președințială, la solicitarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC), din cauza condițiilor precare în care acestea trăiau.
Cele două fetițe locuiau, împreună cu mama și doi frați mai mari – de 18 și 21 de ani – într-un apartament închiriat, caracterizat de lipsuri severe și igienă precară. Mama era prezentă doar ocazional în locuință, iar situația a atras atenția autorităților locale.
Cazul a fost monitorizat timp de peste trei luni de Direcția de Asistență Socială a Primăriei Botoșani. Deși femeii i s-au impus măsuri de igienizare a locuinței și asigurare a unui trai minim decent pentru copii, condițiile nu s-au îmbunătățit, iar instituția a sesizat DGASPC pentru a interveni.
În urma hotărârii judecătorești emise săptămâna trecută, fetița cea mică a fost preluată de la grădiniță, iar sora ei, după o serie de discuții purtate cu mama. Ambele minore au fost plasate într-un sistem de protecție specială, iar autoritățile susțin că fetele vor putea continua grădinița și școala în condiții normale.
Potrivit unor surse din sistemul de protecție socială, mama celor două fetițe este o fostă beneficiară a sistemului de plasament. Aceasta ar fi ajuns la Botoșani după ce a fost victima unor episoade de violență domestică în județul Suceava. Lipsa unui venit stabil și dificultățile personale au făcut imposibilă creșterea copiilor în condiții decente.
DGASPC Botoșani a transmis că măsura luată este temporară, dar necesară pentru siguranța și bunăstarea celor două minore. În funcție de evoluția situației, mama ar putea avea șansa să le recupereze, dacă demonstrează că poate oferi un mediu stabil și sigur.