Valorile termice vor înregistra o scădere la nivel național, apropiindu-se de mediile specifice perioadei, însă în regiunile sudice vremea se va menține călduroasă, cu disconfort termic resimțit pe arii restrânse. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate mai ales în a doua parte a zilei în Transilvania, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei și în zona montană. Aici, local, sunt așteptate averse și descărcări electrice, iar izolat cantitățile de apă vor depăși 15–25 l/mp, fiind posibile și căderi de grindină. Vântul va sufla în general moderat, cu intensificări temporare, mai ales în sud și sud-est, unde pot apărea vijelii.
În nordul Moldovei și în Bucovina, valorile termice scad simțitor față de zilele anterioare. Temperaturile maxime se vor situa între 23 și 25 de grade Celsius, iar cerul va fi mai mult acoperit. În prima parte a zilei sunt așteptate precipitații, iar vântul va sufla moderat. Noaptea va fi relativ caldă, cu minime în jurul valorii de 17 grade.
La Botoșani, vremea se răcorește, iar temperaturile revin la normalul climatologic pentru finalul lunii iunie. Maxima zilei va fi de 25 de grade Celsius, în timp ce minima nocturnă va coborî până la 15 grade. Cerul se va menține predominant noros pe tot parcursul zilei, iar vântul va sufla moderat dinspre nord-vest. Sunt posibile ploi slabe, cu caracter temporar.
Pe litoral, vremea rămâne caldă și plăcută, cu maxime termice cuprinse între 24 și 27 de grade. Cerul va fi variabil, însă în cursul zilei pot apărea înnorări accentuate și averse, însoțite de descărcări electrice. Vântul va sufla în general moderat, iar temperatura apei mării va fi cuprinsă între 20 și 22 de grade Celsius.