ADS
ADS
ADS
Accident pe un drum național din Botoșani: un bărbat, în stare critică după ce s-a răsturnat cu un vehicul electric tractat de un autoturism
By Administrator
Published on 06/07/2025 09:48
STIRI

Un grav accident rutier s-a produs duminică dimineața pe drumul național care leagă localitățile Săveni și Mihai Viteazu, în județul Botoșani. Un bărbat a ajuns în stare critică la spital după ce vehiculul electric pe care îl conducea (limitat la 25 km/h) s-a răsturnat în timp ce era tractat de un autoturism BMW.

Conform primelor informații furnizate de polițiști, accidentul s-a produs în momentul în care vehiculul electric a pătruns pe acostament, conducătorul pierzând controlul asupra direcției. În urma impactului, bărbatul a rămas încarcerat în caroseria vehiculului.

La locul accidentului au intervenit de urgență un echipaj de pompieri din cadrul Punctului de Lucru Săveni și o ambulanță. Salvatorii au reușit să extragă victima, care a fost ulterior transportată la Spitalul Județean de Urgență Mavromati Botoșani, fiind diagnosticată cu multiple traumatisme.

Polițiștii rutieri au deschis o anchetă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul, urmând să fie analizate inclusiv condițiile în care vehiculul electric era tractat de autoturism.

 

Comments