Orașul Săveni, județul Botoșani, va beneficia de un sistem extins de monitorizare video, în cadrul unui proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Primăria a lansat licitația publică pentru desemnarea firmei care va executa lucrările aferente obiectivului „Extindere sistem de supraveghere video în Orașul Săveni”. Valoarea estimată a contractului este de 998.448 de lei fără TVA.
Potrivit documentației, antreprenorul desemnat va avea obligația de a respecta principiul „Do No Significant Harm” (DNSH), prevăzut de regulamentul european privind investițiile sustenabile.
„Antreprenorul își va asuma respectarea obligațiilor prevăzute în PNRR pentru implementarea principiului ‘a nu prejudicia în mod semnificativ’, atât pe perioada execuției lucrărilor, cât și la finalizarea acestora”, precizează reprezentanții Primăriei Săveni.
Documentele justificative care atestă aplicarea principiului DNSH vor fi obligatorii în toate etapele proiectului.