Societatea Nova Apaserv S.A. Botoșani a anunțat joi că întreruperea furnizării apei potabile, inițial programată până pe 10 iulie, va fi prelungită cu încă 24 de ore, din cauza complexității lucrărilor și a condițiilor din teren.
Avaria majoră s-a produs pe o conductă din oțel, cu diametrul de 500 mm, situată în zona Stației de pompare apă brută din localitatea Stânca-Costești.
Noua estimare transmisă de operator indică reluarea alimentării cu apă vineri, 11 iulie, în jurul orei 16:00.
Vor fi afectați în continuare consumatorii din orașele Ștefănești și Săveni, precum și din comunele Adășeni, Albești, Avrămeni, Călărași, Coțușca, Dângeni, Dobârceni, Durnești, Drăgușeni, Hănești, Hlipiceni, Manoleasa, Mihălășeni, Românești, Răuseni, Santa Mare, Știubieni, Todireni, Trușești, Ungureni și Vlăsinești.
Reprezentanții Nova Apaserv își cer scuze pentru disconfortul creat și dau asigurări că lucrările vor fi finalizate în cel mai scurt timp posibil.