ADS
ADS
ADS
Frați din judeţul Botoșani, judecați pentru omor după ce au lovit mortal un bărbat și au amenințat martorii
By Administrator
Published on 12/07/2025 11:11
STIRI

Doi frați din județul Botoșani sunt acuzați de omor, după ce în vara anului trecut ar fi bătut un bărbat până la moarte, pe un drum sătesc din Rădăuți Prut. Tribunalul Botoșani a decis vineri schimbarea încadrării juridice a faptelor din „lovituri cauzatoare de moarte” în omor, ca urmare a noilor probe strânse de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani.

Cei doi inculpați, Ionuț Daniel Boboc, de 25 de ani, și Vasile Sorin Boboc, de 32 de ani, au fost trimiși în judecată în 2024, fiind acuzați inițial și de „influențarea declarațiilor”.

Potrivit anchetatorilor, incidentul a avut loc în 13 iulie 2024, în jurul orei 18:10. Pe fondul unui conflict mai vechi, cei doi frați ar fi lovit victima cu pumnii și picioarele, provocându-i leziuni grave care au dus la deces în aceeași zi.

„Ulterior agresiunii, inculpații au amenințat cu acte de violență și cu moartea doi martori oculari, pentru a-i determina să nu declare adevărul în fața anchetatorilor”, precizau procurorii la momentul trimiterii dosarului în instanță.

Magistrații Tribunalului Botoșani vor continua judecata în noua încadrare juridică, cea de omor, faptă care poate atrage o pedeapsă mult mai severă decât cea aplicabilă pentru lovituri cauzatoare de moarte. 

Solutia pe scurt:

Admite cererea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii Boboc Vasile Sorin și Boboc Ionuț Daniel, respectiv din infracţiunile de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 195 alin. 1 Cod penal şi influențarea declarațiilor, prev. de art. 272 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, fapte reținute în sarcina fiecărui inculpat în infracţiunile de omor, prev. de art. 188 alin. 1 Cod penal şi influențarea declarațiilor, prev. de art. 272 alin. 1 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, în sarcina fiecărui inculpat. Pe fondul cauzei, acordă termen la data de 31.07.2025, complet PCPJ6, pentru când persoana vătămată și părțile civile au termen în cunoștință și se vor cita inculpații. Pronunțată în ședința publică din data de 11.07.2025.

 

Comments