Deși digitalizarea sistemului medical reprezintă o prioritate declarată, realitatea din spitalele publice din România arată un decalaj major față de sectorul privat și față de obiectivele asumate. Potrivit unei analize realizate de Horváth, companie internațională de consultanță în management, peste 40% dintre spitalele publice nu dispun de infrastructură IT adecvată, în timp ce doar 30% dintre unitățile publice au depus proiecte pentru digitalizare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), notează economedia.ro.
În prezent, Dosarul Electronic de Sănătate (DES) este activ pentru aproximativ 17 milioane de pacienți, însă doar 30% dintre medicii din sistemul public îl utilizează constant. Spre comparație, peste 70% dintre spitalele și clinicile private dispun de platforme digitale, soluții de telemedicină și sisteme moderne de management al pacienților.
Principalele obstacole identificate în sectorul public:
- Lipsa echipamentelor și a infrastructurii IT moderne;
- Competențe digitale limitate ale personalului medical;
- Birocrația excesivă și dificultatea de a elabora proiecte eligibile pentru finanțare europeană.
Potrivit indicelui european al economiei și societății digitale (DESI) 2023, România continuă să se situeze sub media Uniunii Europene la capitolul digitalizare.
Prin PNRR, România beneficiază de peste 2,4 miliarde de euro destinați reformei sistemului sanitar, dintre care o sumă semnificativă este alocată digitalizării. Cu toate acestea, doar o treime dintre spitalele publice au aplicat pentru aceste fonduri, în timp ce ritmul de modernizare în sectorul privat este mult mai alert.
„Există finanțare, tehnologii testate și exemple internaționale de bună practică. Ceea ce lipsește adesea este capacitatea de a integra toate acestea într-un proiect coerent și sustenabil. Nu vorbim doar despre implementarea de tehnologii, ci despre obținerea unor rezultate concrete: reducerea costurilor administrative și îmbunătățirea experienței pacientului”, a declarat Maria Boldor, Partner și Managing Director Horváth România.
Specialiștii estimează că beneficiile digitalizării sunt cuantificabile:
- Automatizarea proceselor administrative prin soluții RPA poate reduce timpul de lucru cu până la 50%;
- Inteligența artificială poate crește acuratețea diagnosticelor cu 20–30% și poate scurta timpul de procesare a investigațiilor medicale cu până la 40%;
- Soluțiile de telemedicină pot reduce cu 25% numărul vizitelor fizice inutile.
În timp ce spitalele private fac pași rapizi către digitalizare, sectorul public are nevoie urgentă de sprijin tehnic și de profesionalizarea managementului proiectelor, astfel încât aceste fonduri europene să fie valorificate în beneficiul pacienților.