ADS
ADS
ADS
Tragedie în județul Botoșani: Un bărbat de 47 de ani a fost găsit mort în locuință după mai multe zile
By Administrator
Published on 16/07/2025 08:20
STIRI

Un bărbat în vârstă de 47 de ani, din comuna Tudora, județul Botoșani, a fost găsit decedat în propria locuință, la câteva zile după ce și-ar fi pierdut viața. Descoperirea a fost făcută luni, de mama acestuia, care venise să-l viziteze.

Potrivit martorilor, victima, identificată ca Victor F., locuia singur de o perioadă de timp. Când femeia a intrat în casă, a găsit trupul neînsuflețit al fiului său, aflat deja în stare avansată de putrefacție, cel mai probabil din cauza temperaturilor ridicate din ultimele zile.

La fața locului au intervenit cadrele medicale, care nu au mai putut face altceva decât să constate decesul. Cadavrul a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei, pentru a stabili cu exactitate cauza morții.

Polițiștii botoșăneni au deschis o anchetă, urmând să stabilească împrejurările în care s-a produs decesul bărbatului. Din primele verificări, nu există suspiciuni de omor.

 

Comments