O combină agricolă a fost cuprinsă de flăcări, miercuri după-amiază, în timp ce se afla în plină activitate de recoltare a grâului pe un teren din localitatea Aurel Vlaicu, județul Botoșani.
Șoferul utilajului a observat fum ieșind din compartimentul motor și a oprit imediat combina, încercând să stingă incendiul. În ajutorul său a intervenit o femeie aflată în apropiere, care a sunat la 112, după ce a constatat că flăcările nu puteau fi controlate.
La fața locului au ajuns pompierii din cadrul Stației Săveni, cu o autospecială de stingere. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani, incendiul se manifesta la compartimentul motor, extinzându-se parțial și la cabina combinei, precum și la vegetația uscată din jur, pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați.
„Pompierii au acționat rapid, reușind să limiteze propagarea incendiului la întregul utilaj și la lanul de grâu din apropiere”, au precizat reprezentanții ISU Botoșani.
Conducătorul combinei a suferit arsuri minore și a fost transportat la spital de un martor, înainte ca echipajele de intervenție să ajungă la locul incidentului.
Cauza probabilă a incendiului a fost o defecțiune tehnică la compartimentul motor, au mai transmis autoritățile.
