Hidrologii au emis o avertizare de Cod portocaliu de inundații pentru râul Jijia și afluenții săi, valabilă de joi, 18 iulie, ora 18:00, până vineri, 19 iulie, ora 12:00. Ulterior, în intervalul vineri, ora 12:00 – 24:00, va fi în vigoare o avertizare de Cod galben pentru aceleași cursuri de apă.
Potrivit specialiștilor, fenomenele prognozate includ scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, precum și viituri rapide pe râurile mici, care pot avea efecte de inundații locale și creșteri semnificative de debite și niveluri, cu posibile depășiri ale cotelor de atenție.
În acest context, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani a activat planurile de prevenire și intervenție, iar echipajele de pompieri sunt pregătite să acționeze în cel mai scurt timp, în cazul apariției unor situații de urgență.
Reprezentanții ISU monitorizează permanent evoluția fenomenelor hidrologice, atât prin Centrul Operațional, cât și în teren, cu sprijinul serviciilor voluntare pentru situații de urgență din județ.