Cornelia Anca Sărban, fostul medic-șef al Secției Medicină Internă Săveni, acuzată de fapte de corupție, a scăpat de măsura controlului judiciar, în urma unei decizii pronunțate joi de Tribunalul Botoșani.
Instanța a admis plângerea formulată de medicul suspectat în dosarul angajărilor ilegale de la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” și a anulat prelungirea controlului judiciar dispusă de procurorii DNA Suceava.
Potrivit Direcției Naționale Anticorupție, pe 10 iulie 2025, fusese dispusă prelungirea măsurii preventive pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 2 august și până pe 30 septembrie.
Cornelia Anca Sărban este acuzată de luare de mită, dar și de folosirea de informații nepublice sau permiterea accesului la acestea unor persoane neautorizate, în scopul obținerii de bani sau alte foloase necuvenite.
Decizia instanței nu este definitivă, dar permite medicului să își exercite libertatea de mișcare în perioada anchetei. Ancheta DNA continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în acest caz.
Solutia pe scurt:
În temeiul art. 213 alin. 6 Cod procedură penală, admite plângerea formulată de petenta-inculpată, SĂRBAN CORNELIA ANCA împotriva Ordonanţei din data de 10.07.2025 dată în dosarul nr. 7/P/2020 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava prin care s-a dispus prelungirea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de aceasta pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 02.08.2025 şi până la data de 30.09.2025, inclusiv. Revocă măsura preventivă a controlului judiciar instituită faţă de inculpata SĂRBAN CORNELIA ANCA prin încheierea penală nr. 13/09.02.2024 pronunţată în dosarul nr. 380/86/2024 al Curţii de Apel Suceava. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţii şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 2 Cod procedură penală, astăzi, 17 iulie 2025.