Ansamblul de Cântece și Dansuri „Mugurelul-Mărgineanca” din cadrul Clubului Copiilor Dorohoi a obținut trofeul Festivalului Internațional al Ansamblurilor Folclorice ale Copiilor și Tinerilor „Dorna, plai de joc și cântec”, desfășurat la Vatra Dornei în perioada 16 – 18 iulie 2025.
Sub coordonarea profesorului Marcel Dupu și a coregrafului Valentin Rău, tinerii artiști din județul Botoșani au impresionat juriul cu o prestație remarcabilă, care a pus în valoare autenticitatea dansurilor populare, portul tradițional și calitatea actului artistic.
Ediția a XVIII-a a festivalului a reunit ansambluri din țară și din străinătate, oferind un cadru de promovare a valorilor culturale tradiționale în rândul tinerelor generații. Obținerea trofeului principal confirmă nivelul de excelență artistică al ansamblului botoșănean.
„Această reușită reprezintă o recunoaștere a talentului, muncii și pasiunii pentru artă și o contribuție valoroasă la păstrarea și promovarea tradițiilor autentice românești în rândul tinerei generații. Sunteți un exemplu de excelență artistică, dăruire și spirit de echipă, iar succesul vostru aduce onoare întregului județ Botoșani”, a declarat profesorul Bogdan Suruciuc, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Botoșani.
Victoria obținută de ansamblul „Mugurelul-Mărgineanca” confirmă încă o dată potențialul cultural al județului Botoșani și susține ideea că tradițiile românești pot fi duse mai departe cu profesionalism și entuziasm de noile generații.