ADS
ADS
ADS
Condiții de muncă grele pentru infirmierele de la Pediatrie II Botoșani: lipsă de personal, efort fizic extrem și tensiuni cu asistentele
By Administrator
Published on 09/08/2025 09:33
STIRI

O situație critică a fost semnalată pe Secția de Pediatrie II a Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani, unde infirmierele ar lucra în condiții ce le pun grav în pericol sănătatea. O mamă internată recent cu copilul, care a dorit să-și păstreze anonimatul, a relatat pentru presă detalii despre lipsa acută de personal, infrastructura precară și relațiile tensionate din colectiv.

Potrivit acesteia, infirmierele trebuie să transporte zilnic mâncarea și lenjeria de pat dintr-o altă clădire până la etajul trei al secției, în lipsa unui lift funcțional. Operațiunea se face cu găleți și saci, de mai multe ori pe zi, ceea ce presupune un efort fizic considerabil.

Situația este agravată de faptul că, în multe ture, există o singură infirmieră pentru întreaga secție. Pe lângă atribuțiile proprii, aceasta ar prelua și sarcini ale asistentelor medicale, ceea ce duce la întârzieri în servirea mesei pacienților și la suprasolicitare.

„Asistentele se comportă superior, le înjosesc și jignesc, ridică tonul și cer infirmierelor să îndeplinească și sarcinile lor, în timp ce ele stau la povești. De multe ori, mâncarea ajunge cu întârziere la pacienți, deoarece infirmierele sunt plecate la analize cu alți pacienți, în locul asistentelor. În aceste condiții și cu o muncă atât de grea, majoritatea infirmierelor au probleme medicale: hernii, scolioze, fracturi, unele netratate corespunzător din cauza imposibilității de a-și lua concediu medical”, a declarat femeia.

Până la această oră, conducerea Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” nu a comentat acuzațiile.

 

Comments