ADS
ADS
ADS
Accident pe DN 17, la Câmpulung Moldovenesc. Doi pasageri din Todireni au ajuns la spital
By Administrator
Published on 18/08/2025 15:26
STIRI

Un accident rutier s-a produs luni dimineață, pe DN 17 – Calea Bucovinei din municipiul Câmpulung Moldovenesc, implicând trei persoane din comuna Todireni, județul Botoșani.

Potrivit polițiștilor, șoferul Stelian P., de 33 de ani, aflat la volanul unei autoutilitare Renault Trafic, circula dinspre Gura Humorului spre Vatra Dornei. Din cauza vitezei neadaptate la condițiile de drum și a carosabilului umed, acesta a pierdut controlul direcției într-o curbă periculoasă la stânga, a părăsit partea carosabilă și a acroșat parapetul metalic de pe marginea drumului, precum și pe cel de protecție al podului peste râul Moldova.

În urma impactului, doi pasageri aflați pe bancheta din spate – Elisei J., de 54 de ani, și Radu D., de 50 de ani – au suferit leziuni ușoare. Aceștia au fost transportați la Spitalul Municipal din Câmpulung Moldovenesc pentru îngrijiri medicale.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările producerii accidentului.

 

Comments