Luca Dupac are doar 18 ani, dar fiecare zi pentru el înseamnă o luptă continuă cu durerea. Diagnosticat cu cifoscolioză severă, o deformare gravă a coloanei vertebrale care îi afectează respirația, mersul și postura, tânărul are nevoie urgentă de o intervenție chirurgicală complexă care îi poate redresa spatele – și viitorul. Costul operației la Spitalul Monza din București este de 38.940 de euro, o sumă imposibil de acoperit de familie fără sprijinul comunității.
Drumul lui Luca a fost marcat de suferință încă de la naștere. Venit pe lume prematur, la 30 de săptămâni, a fost diagnosticat cu picior varus equin bilateral și nu a putut merge până la vârsta de trei ani. În locul copilăriei obișnuite, a cunoscut saloanele de spital și tratamentele dureroase. La 3 ani a fost operat pentru prima dată, iar la 7 ani a trecut printr-o nouă intervenție pentru strabism bilateral. A urmat ani de recuperare, gimnastică medicală și terapii dificile.
Când părea că situația se stabilizează, la aproape 14 ani a primit un nou diagnostic: hipoacuzie bilaterală medie, motiv pentru care poartă aparate auditive. Însă lovitura cea mai grea a venit la 17 ani, când durerile de spate au devenit insuportabile. Investigațiile medicale au confirmat cifoscolioza severă, o afecțiune care îi limitează mișcările și îi invadează fiecare zi cu durere.
Operația reprezintă singura lui șansă de a duce o viață normală. Tânărul spune că își dorește să își continue studiile, să lucreze și să se bucure de o viață fără teamă și fără dureri.
„Visez să pot trăi fără frică, să-mi construiesc un viitor în care să pot spune cu bucurie: «Am reușit!». Dar pentru asta am nevoie de ajutorul vostru”, mărturisește Luca în apelul său către comunitate.
Fiecare donație îl poate aduce mai aproape de operația care i-ar schimba viața radical. Pentru un tânăr care a luptat continuu cu boala încă din primele clipe ale vieții, sprijinul celor din jur poate fi diferența dintre durere și speranță.
Donațiile se pot face prin platforma Asociația Salvează o Inimă accesând linkul salveazaoinima.ro/luca-dupac sau prin transfer bancar: cont RON RO94 RNCB 0041 1821 0401 0001 / cont EURO RO67 RNCB 0041 1821 0401 0002. Vă rugăm să specificați în transferul bancar „LUCA DUPAC”.