În urma gravului accident produs la sfârșitul săptămânii trecute în comuna Tudora, polițiștii botoșăneni au desfășurat, duminică, 7 decembrie 2025, o acțiune amplă pentru prevenirea și combaterea unor tragedii similare.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, echipajele Biroului Rutier au acționat pentru creșterea siguranței rutiere și impunerea unui climat de disciplină în trafic.
Pe parcursul verificărilor:
• au fost legitimate aproximativ 70 de persoane
• au fost controlate 42 de autovehicule
• au fost efectuate 24 de testări cu aparatul etilotest
Polițiștii au depistat în flagrant un șofer care conducea sub influența alcoolului, pe numele acestuia fiind deschis dosar penal.
Totodată, au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 10.000 de lei, dintre care 24 pentru abateri la regimul rutier. Au fost reținute trei permise de conducere și retrase două certificate de înmatriculare.
Acțiunile polițiștilor continuă în zona Tudora, având ca scop reducerea riscului rutier și salvarea de vieți pe drumurile din județ.