Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a lansat procedura de achiziție pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate privind modernizarea drumului național DN 29B, pe sectorul cuprins între kilometrii 6+200 și 31+500, între Cătămărăști Deal și municipiul Dorohoi.
Proiectul vizează îmbunătățirea infrastructurii rutiere pe una dintre cele mai circulate rute din județ, continuând astfel demersurile începute pentru modernizarea tronsonului Botoșani – Cătămărăști Deal, aflat deja în faza de contractare, cu lucrări ce prevăd inclusiv amenajarea a patru benzi de circulație.
Valoarea totală estimată a contractului pentru studiul de fezabilitate este de 1.354.068 lei. Potrivit CNAIR, termenul limită pentru depunerea ofertelor este stabilit pentru data de 26 ianuarie 2026.