Primarul comunei Drăgușeni, Eugen Nechita, a fost arestat preventiv, joi, în baza unui mandat emis de Tribunalul Botoșani, după ce procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava au solicitat înlocuirea măsurii controlului judiciar cu cea a arestării preventive, ca urmare a nerespectării condițiilor impuse de instanță.
Cererea formulată de procurorii DNA a fost admisă de Tribunalul Botoșani, iar mandatul de arestare preventivă este valabil pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 11 decembrie 2025.
Eugen Nechita se afla sub control judiciar încă din luna iunie. Procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava au dispus, la data de 26 iunie 2025, punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile față de acesta, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată, constând în două acte materiale.
Potrivit anchetatorilor, în perioada octombrie 2024 – februarie 2025, în calitate de primar al comunei Drăgușeni, Eugen Nechita ar fi pretins, pentru sine, cu titlu de mită, de la administratorul unei societăți comerciale, suma totală de 200.000 de lei. Din această sumă, susțin procurorii, edilul ar fi primit efectiv 90.000 de lei, în trei tranșe.
Faptele ar fi fost comise în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu privind efectuarea plăților aferente unui contract de modernizare a unor drumuri, aflat în derulare la nivelul comunei Drăgușeni.