ADS
ADS
ADS
Accident grav în județul Suceava, în timpul nopții. Trei persoane au ajuns la spital
By Administrator
Published on 16/12/2025 09:11
STIRI

Un accident rutier s-a produs în noaptea de luni spre marți, pe raza localității Nisipitu, din județul Suceava, după ce un autoturism a părăsit partea carosabilă.

La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Vicovu de Sus, cu o autospecială de stingere dotată cu echipamente pentru descarcerare, precum și o ambulanță SMURD tip B2. Intervenția a fost sprijinită de trei echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean, unul dintre acestea fiind încadrat cu medic.

În urma accidentului au fost identificate trei victime. Două dintre acestea, un tânăr de 21 de ani și o femeie de aceeași vârstă, erau conștiente și cooperante. A treia victimă, o minoră în vârstă de 17 ani, a fost găsită inconștientă, însă prezenta funcții vitale.

După acordarea primului ajutor medical și stabilizarea victimelor la locul evenimentului, toate cele trei persoane au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

Polițiștii au deschis o anchetă și urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.

 

Comments