Coaliția de guvernare a convenit, în urma ședinței de miercuri seară, asupra unui pachet de măsuri care vizează reducerea cheltuielilor administrative, modificări fiscale pentru marile companii și o posibilă majorare a salariului minim pe economie începând cu 1 iulie 2026.
Potrivit surselor politice, salariul minim brut ar urma să crească cu 300 de lei, de la 4.050 de lei la 4.350 de lei, în cadrul unui compromis între PSD și PNL. Măsura este condiționată de reducerea sau eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri aplicat marilor companii, solicitare venită din partea investitorilor străini.
Premierul Ilie Bolojan, care până recent susținea înghețarea salariului minim în 2026, a deschis discuția privind majorarea acestuia în contextul renegocierii impozitării companiilor cu cifre de afaceri mari. În cadrul întâlnirii cu investitorii străini, șeful Executivului a prezentat două scenarii.
Primul scenariu presupune reducerea la jumătate a impozitului minim pe cifra de afaceri, dar menținerea salariului minim la nivelul actual. Al doilea scenariu, preferat de coaliție, vizează eliminarea acestui impozit și majorarea salariului minim brut la 4.350 de lei.
În acest caz, salariul minim net ar ajunge de la 2.574 de lei la 2.756 de lei, un plus de 182 de lei, dacă se păstrează facilitatea prin care 300 de lei din salariu rămân netaxați. Dacă această facilitate va fi eliminată, creșterea netă ar fi de aproximativ 58 de lei, potrivit calculelor Blocului Național Sindical.
Investitorii au cerut eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri, argumentând că acesta afectează investițiile, aflate deja în scădere. De cealaltă parte, sindicatele au insistat pentru majorarea salariului minim, invocând inflația ridicată și scăderea puterii de cumpărare.
„Este un impozit care se aplică firmelor cu cifră de afaceri de peste 50 de milioane de euro și a afectat în special companiile cu marje mici de profit, dar cu foarte mulți angajați plătiți cu salariul minim”, a explicat specialistul fiscal Veronica Duțu.
Economistul Adrian Codârlașu a subliniat că legislația europeană leagă salariul minim de factori precum inflația: „Suntem campioni europeni la inflație, deci, conform regulilor europene, salariul minim ar trebui majorat”.
În paralel, Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență care obligă toate consiliile locale să majoreze taxele locale până la finalul anului. În caz contrar, acestea riscă diminuarea sumelor primite de la bugetul de stat. Potrivit estimărilor făcute de primari, taxele locale ar putea crește cu aproape 80% în 2026, iar impozitele pentru mașinile poluante s-ar putea chiar dubla.
Decizia finală privind salariul minim și modificările fiscale urmează să fie adoptată până la sfârșitul acestui an.