ADS
ADS
ADS
Loc de veci atribuit altei persoane, deși era concesionat de 20 de ani. Caz revoltător, prezentat în Consiliul Local Botoșani
By Administrator
Published on 18/12/2025 15:38
STIRI

O situație care ridică serioase semne de întrebare asupra modului de administrare a cimitirelor din municipiul Botoșani a fost adusă în atenția consilierilor locali, joi, în cadrul ședinței de Consiliu Local. O femeie din Botoșani a reclamat public faptul că unul dintre locurile de veci pe care le concesionase legal a fost atribuit unei alte persoane, deși contractul era valabil și taxele fuseseră achitate constant timp de două decenii.

Potrivit botoșănencei, aceasta a concesionat patru locuri de veci în Cimitirul Pacea, cu termen de valabilitate până în anul 2033. Într-unul dintre aceste locuri a fost înmormântat tatăl său. După aproximativ 20 de ani de la semnarea contractului și plata anuală a taxelor de concesiune și întreținere, femeia a descoperit că unul dintre locurile concesionate a fost realocat unei alte persoane.

„A fost realocat unei alte persoane în mod abuziv, cu toate că am un contract de concesiune valabil până în 2033. Având în vedere că DSP-ul, Direcția de Servicii Publice, vă este subordonată și am înțeles, am semnale de la multe persoane, inclusiv colegi de-ai mei, că a devenit o practică. Este anormal! Vorbim de un loc de înhumare, nu e loc de parcare”, a declarat femeia în fața aleșilor locali.

Aceasta susține că deține toate documentele justificative, inclusiv chitanțele care dovedesc plata anuală a taxelor, însă, în momentul în care a încercat să lămurească situația cu reprezentanții serviciului care administrează cimitirele, s-a lovit de refuzuri și lipsă de interes.

„Poate ne vom trezi și cu decedații scoși din locurile lor de înhumare și duși în altă parte. Este inadmisibil ca după 20 de ani de plată, după ce a decedat tatăl meu, să te trezești că ți se spune că poate nu știi tu unde ai avut locul de înhumare”, a mai afirmat botoșăneanca.

Femeia le-a cerut consilierilor locali să dispună verificări urgente și să ia măsuri pentru clarificarea situației, avertizând că problema nu este una izolată și că există și alte persoane aflate în situații similare. Cazul readuce în discuție evidențele și procedurile utilizate în administrarea cimitirelor aflate în subordinea municipalității.

 

Comments