ADS
ADS
ADS
Botoșăneancă rănită într-un accident produs în Ajunul Crăciunului, la Gura Humorului
By Administrator
Published on 25/12/2025 10:21
STIRI

O femeie din municipiul Botoșani a fost rănită într-un accident rutier produs în Ajunul Crăciunului, pe raza județului Suceava. Evenimentul s-a petrecut pe bulevardul Bucovina din orașul Gura Humorului.

Potrivit informațiilor furnizate de polițiști, o femeie în vârstă de 35 de ani, din Gura Humorului, aflată la volanul unui autoturism Volkswagen Passat, se deplasa din direcția Frasin către Suceava. La efectuarea unui viraj la stânga, pentru a pătrunde pe strada Ion Nistor, aceasta nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism Renault, condus de o femeie de 57 de ani, din municipiul Botoșani.

În urma impactului, botoșăneanca a suferit leziuni și a fost transportată la Spitalul Orășenesc Gura Humorului. După acordarea îngrijirilor medicale, medicii i-au stabilit diagnosticul de „contuzie toraco-abdominală”, fără a fi necesară internarea.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, respectiv 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii continuă cercetările în acest caz, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

 

Comments