ADS
ADS
ADS
Pagube provocate de vânt în mai multe localități din județ
By Administrator
Published on 29/12/2025 10:28
STIRI

Vântul puternic din ultimele 24 de ore a provocat numeroase probleme în județul Botoșani, fiind necesare intervenții repetate ale forțelor de urgență. Pompierii botoșăneni, alături de Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență și alte instituții cu atribuții în gestionarea situațiilor de urgență, au acționat în nu mai puțin de 11 situații generate de condițiile meteorologice nefavorabile.

În orașul Darabani, un arbore a fost doborât de vânt peste acoperișul spitalului din localitate. Pericolul a fost înlăturat de pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Darabani și ai Detașamentului Dorohoi, cu sprijinul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Darabani.

În municipiul Botoșani, pe strada Pacea, un copac a căzut peste un autoturism, un alt arbore s-a prăbușit pe partea carosabilă, iar alți doi prezentau risc iminent de cădere. Tot pe aceeași stradă, vântul a doborât și un stâlp de electricitate. Pentru îndepărtarea pericolelor au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Botoșani, împreună cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Botoșani.

De asemenea, în municipiul Botoșani, pe străzile Călugăreni și Săvenilor, bucăți de tablă desprinse de vânt de pe acoperișurile unor clădiri reprezentau un pericol major pentru trecători. Pompierii militari au intervenit prompt și au eliminat riscul producerii unor accidente.

Probleme au fost semnalate și în municipiul Dorohoi, pe strada George Enescu, unde un copac doborât de vânt a blocat partea carosabilă. Arborele a fost îndepărtat de pompierii militari din cadrul Detașamentului Dorohoi.

În localitatea Ionășeni, un copac prăbușit pe carosabil a blocat circulația rutieră, intervenția fiind realizată de pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești.

Totodată, în localitățile Costești, Ungureni, Săveni și Icușeni, mai multe fire de electricitate au fost rupte de vânt și au ajuns pe carosabil. Deficiențele au fost remediate de echipele furnizorului de energie electrică.

Autoritățile reamintesc faptul că județul Botoșani se află sub atenționare meteorologică de tip cod galben de vânt până în această seară, la ora 23:00. Potrivit meteorologilor, rafalele pot atinge viteze cuprinse între 50 și 70 km/h, motiv pentru care populația este sfătuită să manifeste prudență și să evite zonele cu potențial periculos.

 

Comments