Avocatul Poporului a deschis, luni, o acțiune în instanță împotriva Primăriei comunei Roma, a Consiliului Local Roma și a primarului Cosmin Florin Câșlariu, pentru a apăra drepturile unei funcționare publice din cadrul instituției. Demersul vine după adoptarea unei hotărâri de Consiliu Local care ar încălca drepturile unei angajate cu dizabilități.
Potrivit informațiilor disponibile, în luna februarie a acestui an, primarul comunei Roma a propus, iar Consiliul Local a adoptat o hotărâre prin care a fost eliminat decontul pentru transport acordat Tatianei Giogași, angajată a Primăriei Roma pe funcția de consilier superior. Funcționara are o deficiență locomotorie și face naveta zilnic de la municipiul Botoșani la comuna Roma.
Nemulțumită de pierderea acestui drept, femeia a sesizat Avocatul Poporului în luna mai. Instituția și-a însușit cazul și, după epuizarea demersurilor amiabile, a decis să se adreseze instanței de judecată.
„Am luat-o pe cale amiabilă, dar nu am primit niciun răspuns. Este strigător la ceruri. Este făcută expres pentru mine, că nu suntem sute de salariați și nu ne cunoaște domnul primar”, a declarat Tatiana Giogași.
Aceasta susține că hotărârea adoptată de administrația locală încalcă o hotărâre de guvern care reglementează decontarea transportului pentru persoanele cu dizabilități.
Tatiana Giogași are 54 de ani și o vechime de peste 30 de ani în administrația publică. Dosarul urmează să fie analizat de instanță, care va decide dacă hotărârea Consiliului Local Roma respectă sau nu cadrul legal în vigoare.