ADS
ADS
ADS
Scumpiri la început de an: crește taxa de salubritate în municipiul Botoșani
By Administrator
Published on 02/01/2026 11:47
STIRI

Începând cu 1 ianuarie 2026, taxa de salubritate achitată atât de populația municipiului Botoșani, cât și de agenții economici a fost majorată, în baza unei hotărâri adoptate săptămâna trecută de Consiliul Local.

Potrivit deciziei autorităților locale, taxa de salubrizare plătită de populație a crescut de la 23 de lei la 26 de lei/persoană/lună. Majorarea se aplică tuturor locuitorilor municipiului și este valabilă pe tot parcursul anului 2026.

Totodată, agenții economici vor achita, începând din acest an, o taxă de salubritate de 920 de lei pe tonă, față de 890 de lei pe tonă, cât era stabilită anterior.

Hotărârea Consiliului Local Botoșani a fost adoptată la solicitarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ADI Ecoproces, structura care gestionează serviciile de salubritate la nivel zonal.

Autoritățile locale susțin că ajustarea tarifelor a fost necesară pentru acoperirea costurilor actualizate ale serviciilor de colectare, transport și depozitare a deșeurilor.

 

Comments