Un accident rutier grav s-a produs miercuri seară pe un drum județean din județul Botoșani, pe raza localității Câmpeni, comuna Prăjeni. Două autoturisme au fost implicate într-o coliziune, iar conducătorii auto au rămas încarcerați în vehicule.
La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi și ai Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere, una de descarcerare, ambulanța de terapie intensivă mobilă SMURD, precum și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.
Șoferii, doi bărbați în vârstă de 24 și 26 de ani, au fost găsiți încarcerați, dar conștienți. Pompierii au utilizat echipamentele specifice pentru extragerea acestora în siguranță din autoturismele avariate. Ulterior, victimele au fost preluate de echipajele medicale și transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani.
Potrivit cadrelor medicale, tânărul de 26 de ani prezintă suspiciune de fractură de șold stâng și multiple policontuzii, iar cel de 24 de ani a fost diagnosticat cu fractură la nivelul piciorului stâng și mai multe contuzii.
„Ambii pacienți sunt conștienți”, a declarat medicul Ramona Guraliuc, șefa UPU-SMURD Botoșani.
Polițiștii urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.
