Un cățel a fost salvat, duminică seară, dintr-o fosă dezafectată, adâncă de aproape doi metri, aflată în gospodăria unui localnic din orașul Darabani. Animalul a fost auzit de proprietarul curții, care a alertat imediat pompierii.
La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Punctului de Lucru Darabani, care au acționat prompt și au reușit să scoată cățelul în siguranță, fără ca acesta să fie rănit.
Vizibil speriat la început, patrupedul s-a liniștit imediat după ce a fost salvat și preluat de salvatori. Ulterior, animalul a rămas în grija bărbatului care l-a descoperit, acesta oferindu-i adăpost și îngrijire.
Intervenția a fost cu atât mai importantă cu cât, potrivit prognozelor meteorologice, noaptea urma să fie una extrem de rece, cu temperaturi negative accentuate, care i-ar fi pus viața în pericol.