Un bărbat din județul Botoșani a ajuns în custodia polițiștilor, fiind cercetat pentru tentativă la tâlhărie calificată, după un incident grav petrecut într-o localitate din zona Flămânzi.
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi au emis, miercuri, ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele unui bărbat de 45 de ani, din comuna Copălău. Acesta este suspectat că ar fi încercat să obțină bani prin amenințări asupra unui localnic în vârstă de 70 de ani.
„În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că, la data de 27 ianuarie 2026, în scopul obținerii unei sume de bani, ar fi amenințat cu un obiect contondent un bărbat, de 70 de ani, din aceeași localitate”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.
În urma faptei, suspectul a fost reținut și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul și pentru dispunerea măsurilor legale care se impun.