Un bărbat a rămas fără autoturismul achiziționat prin intermediul rețelelor sociale, după ce polițiștii de frontieră au descoperit că vehiculul figura ca fiind furat. Incidentul a avut loc miercuri seară, 28 ianuarie, în jurul orei 23:30, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca.
Potrivit Poliției de Frontieră, un cetățean ucrainean, în vârstă de 35 de ani, s-a prezentat la controlul de frontieră conducând un microbuz cu platformă, pe care transporta un autoturism înmatriculat în Norvegia. La verificări, acesta a prezentat un certificat de înmatriculare care purta însemnele autorităților norvegiene.
În urma controalelor specifice efectuate în bazele de date internaționale, polițiștii de frontieră au constatat că autoturismul figura ca fiind furat, alerta fiind emisă de autoritățile din Norvegia.
„Conducătorul auto a declarat că a achiziționat autoturismul de la un cetățean cunoscut pe o rețea de socializare, pentru suma de 13.500 de euro, și că nu avea cunoștință despre faptul că acesta este furat”, au transmis reprezentanții Poliției de Frontieră.
Autoturismul, evaluat la aproximativ 216.000 de lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor. În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie dispuse măsurile legale care se impun.