Municipiul Botoșani va avea o nouă creșă modernă, cu 70 de locuri, care va fi construită pe Șoseaua Iașului, în cadrul unui proiect amplu de dezvoltare urbană. Anunțul a fost făcut de primarul Cosmin Andrei, care a subliniat că investiția face parte dintr-o viziune integrată destinată tuturor generațiilor.
Potrivit edilului, noua creșă va completa infrastructura deja existentă în zonă, unde se află locuințe pentru tineri și un centru integrat pentru persoane vârstnice, transformând astfel Șoseaua Iașului într-un veritabil hub comunitar.
Licitația pentru execuția lucrărilor a fost finalizată, fiind desemnat același constructor care a realizat creșa „Sfânta Ana”. Înainte de începerea propriu-zisă a construcției, Primăria va derula lucrări de viabilizare, ce includ realizarea unui zid de sprijin și aducerea terenului la cota necesară.
„Mai avem în derulare încă un proiect pentru o creșă medie, de această dată cu 70 de locuri, pe Șoseaua Iașului, pentru care s-a desemnat un câștigător. Este același constructor, de la care așteptăm la fel lucrări de calitate. Va începe acest proiect imediat ce terminăm de viabilizat terenul. Am gândit această zonă ca un pol de dezvoltare, cu locuințe pentru tineri, creșe și un centru pentru persoane vârstnice. Este un sprijin real pentru familiile tinere care doresc să rămână în oraș”, a declarat Cosmin Andrei.
Primarul a subliniat că investițiile în infrastructura antepreșcolară reprezintă o măsură importantă în contextul problemelor demografice, oferind sprijin părinților și contribuind la stabilitatea comunității locale.
Noua unitate va fi cea de-a patra creșă construită în municipiul Botoșani în ultimii ani, în cadrul programelor derulate cu sprijinul Ministerului Dezvoltării.