Șeful Secției de Ortopedie din cadrul Spitalul Județean de Urgență Mavromati Botoșani trage un semnal de alarmă cu privire la subfinanțarea cronică a sistemului sanitar din România.
Medicul Radu Malancea susține că, deși se cere excelență și performanță medicală, autoritățile nu asigură resursele necesare pentru ca acest lucru să fie posibil.
Potrivit acestuia, sistemul medical românesc este afectat de lipsa constantă a finanțării, în ciuda faptului că există specialiști bine pregătiți și dedicați.
„Nu poți să ceri performanță medicală atâta timp cât nu finanțezi sistemul sanitar. Dar la noi se cere performanță fără a se finanța. Chestia asta apare și este este folosit foarte mult în politică: de ce prost este sistemul sanitar. Nu! Sistemul sanitar la noi este foarte bun, cu oameni foarte buni, dar care nu pot face din rahat bici”, a declarat medicul ortoped Radu Malancea.
Performanță cerută fără resurse
Medicul subliniază că, în România, se încearcă obținerea excelenței în medicină în condiții de subfinanțare cronică, ceea ce limitează semnificativ capacitatea cadrelor medicale de a oferi servicii la standarde înalte.
În opinia sa, problemele din sistem nu țin de competența personalului, ci de lipsa investițiilor în infrastructură, echipamente și condiții de lucru.
Declarațiile vin în contextul în care sistemul sanitar se confruntă constant cu dificultăți legate de bugete insuficiente, deficit de personal și infrastructură învechită, în special în spitalele din teritoriu, inclusiv din municipiul Botoșani.
Radu Malancea consideră că discursul public despre „ineficiența” sistemului sanitar este adesea folosit în scop politic, fără a se ține cont de realitățile din spitale și de eforturile depuse de personalul medical.
Acesta atrage atenția că, fără o finanțare corectă și predictibilă, performanța medicală rămâne doar un obiectiv teoretic.