Actorii din Botoșani au decis să se alăture protestului declanșat de colegii lor de la Teatrul Național I.L. Caragiale din București, contestând implementarea unui program-pilot al Ministerul Culturii, care impune o evidență zilnică strictă a timpului de muncă.

Dacă în Capitală protestul s-a desfășurat în fața sediului TNB, la Botoșani, actorii de la Teatrul Mihai Eminescu Botoșani au transmis același mesaj ferm: „Munca mea nu se oprește după 8 ore”.

Nemulțumiri față de sistemul de raportare

Principala nemulțumire a artiștilor vizează solicitarea Curtea de Conturi a României de a cuantifica activitatea actorilor prin rapoarte zilnice, similare sistemelor de pontaj din administrație sau industrie.

Actorii susțin că acest sistem nu reflectă realitatea muncii artistice, întrucât procesul de creație este continuu și nu se limitează la timpul petrecut în sala de repetiții.

„Noi credem că această activitate nu poate fi cuantificată în timp, credem că dorința Curții de Conturi poate fi rezolvată, dar nu în această formă. Acest tip de cuantificare a muncii fiecărui angajat ar trebui să devină managerului instituției, în așa fel încât el să răspundă în fața Curții de Conturi, nu să scriem noi în fiecare zi raport de activitate”, a declarat actorul Florin Aionițoaie.

„O birocrație inutilă”

Protestatarii afirmă că munca unui actor presupune numeroase ore de studiu individual, care nu pot fi cuprinse într-un simplu tabel. Memorarea textelor, documentarea prin vizionarea materialelor de referință și construcția psihologică a personajului se realizează adesea acasă, în afara programului oficial.

În acest context, noile cerințe sunt considerate de artiști drept „o birocrație inutilă”, care riscă să afecteze procesul creativ.

„Numai un om care nu are nimic cu cultura. Știți vorba: nu mi-e frică de ministru, mi-e frică de cultura lui”, a declarat un alt angajat al teatrului botoșănean.

Solidaritate la nivel național

Actorii din Botoșani se declară solidari cu colegii din țară și susțin că vor continua să protesteze până când autoritățile vor găsi o soluție adaptată specificului activității artistice.

Aceștia cer ca responsabilitatea raportării să revină conducerii instituțiilor, nu artiștilor, și ca evaluarea muncii să țină cont de particularitățile creației culturale.