Meteorologii din cadrul Administrația Națională de Meteorologie au emis o atenționare de tip Cod Galben de ninsori viscolite și depunere de strat de zăpadă pentru județul Botoșani, valabilă de mâine, de la ora 14:00, până luni, la ora 08:00.
Potrivit prognozei, temporar va ninge viscolit, se va depune un strat de zăpadă cu grosimi cuprinse, în medie, între 5 și 15 centimetri, iar vizibilitatea va fi redusă.
Vântul va sufla cu intensificări, atingând viteze la rafală de 50–60 km/h, iar izolat de 70–80 km/h, ceea ce va favoriza formarea troienelor și va îngreuna circulația.
Autoritățile recomandă prudență sporită în trafic și adaptarea vitezei la condițiile meteorologice.

Foto: ANM