ADS
ADS
ADS
Exploatare ilegală într-o arie protejată, lângă Bucecea. Amendă de 125.000 de lei și activitate suspendată
By Administrator
Published on 23/02/2026 19:59
STIRI

O acțiune de control inopinată desfășurată de comisarii din cadrul Garda de Mediu Botoșani, împreună cu reprezentanții Direcția Județeană de Mediu Botoșani, custode al ariei protejate, a scos la iveală o gravă încălcare a legislației de mediu în apropierea orașului Bucecea.

Autoritățile au descoperit că un operator economic exploata ilegal nisip și pietriș în interiorul sitului Natura 2000 Siretul Mijlociu–Bucecea, zonă cu o importanță ecologică deosebită, aflată sub regim special de protecție.

La momentul controlului, inspectorii au constatat o desfășurare masivă de forțe pe amplasament. Patru autocamioane, un buldoexcavator și un buldozer erau utilizate pentru extracția materialului mineral. Impactul asupra mediului era deja evident, în două puncte fiind identificate excavații atât de adânci încât au fost interceptate straturile acvifere.

Pentru a permite accesul utilajelor, operatorul a tăiat mai mulți arbori și arbuști, printre care salcii și păducel, fără a deține avizele necesare de la administratorul ariei protejate sau documentele impuse de regimul silvic.

În urma verificărilor, s-a stabilit că firma funcționa fără niciun act de reglementare obligatoriu. Aceasta nu deținea autorizație de mediu, autorizație de gospodărire a apelor, permis de exploatare emis de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Minier, precum și avize pentru tăierea arborilor din afara fondului forestier în zone protejate.

Ca urmare a neregulilor constatate, comisarii Gărzii de Mediu au aplicat două sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 125.000 de lei. Totodată, a fost dispusă măsura complementară de încetare imediată a tuturor activităților desfășurate pe amplasament, până la intrarea în legalitate și obținerea documentelor necesare.

Reprezentanții instituțiilor de control au precizat că vor monitoriza în continuare zona, pentru a se asigura că măsurile impuse sunt respectate și că activitățile ilegale nu vor fi reluate.

 

Comments